Ce face din mine dorul de o vacanţă doimaiotă
Dacă ai avea un cont în bancă atît de mare încît să poţi hrăni toată Africa, ai mai munci? Cu exagerările de rigoare, asta ne întreabă Adrian Ciubotaru într-un articol la care am răspuns destul de fad. Îmi voi folosi creativitatea de luni după-amiaza pentru a-mi lua, onorabil, revanşa.
Nu ştiu dacă am avut vreodată vreun moment în care mi-am putut savura pe deplin lenea absolută (la mine sinonimă cu relaxarea). Şi asta fiindcă nu reuşesc nicicum să mă relaxez, nici cînd descindeam la vreun salon, nici în somn, nici în cadă, nici….
Exceptînd vacanţele doimaiote unde merg cu cei dragi, o singură dată m-am relaxat la o cafea într-o cafenea, iar interlocutorul meu a crezut că mă plictiseşte. Drept urmare, lenea mi-a fost refuzată cam din prima zi şi ceva îmi spune că munca mă va ţine ocupată pînă la capătul zilelor mele paveline.
Sună cam penibil ce îţi spun eu aici, dar să ştii că eu nu iau deloc situaţia în tragic. Şi asta fiindcă fac parte din categoria celor care îşi iubesc munca la nebunie. Ce-aş mai fi eu în afara cuvintelor mele libere, în afara fotografiilor şi a efuziunilor mele în modă şi frumuseţe? O tristă.
Nici nu ştiu ce înseamnă să nu faci nimic, literalmente să nu faci nimic. Chiar şi cînd stai cu ochii pironiţi în tavan tot îţi antrenezi circumvoluţiunile cumva. În gînduri răzleţe şi tot e o gimnastică utilă. De vise nici nu mai zic. Sînt mai vii ca realitatea, dar din păcate unii rămîn în ele. Tu ce crezi?
