Impresii despre Inception
Fără îndoială că ai avut parte şi tu de visele acelea al naibii de veridice, în care sentimentul de frică îţi taie respiraţia, gravitatea lasă loc plonjării într-un spaţiu nedefinit unde abia îţi mai poţi urni membrele, singurul simţ pe care te mai poţi baza fiind văzul. Însă, de regulă, scenele care îţi trec prin faţa ochilor sînt demne de Goya, accentuînd şi mai mult sentimentul sufocant de teamă extremă. Am avut parte de cîteva astfel de vise de-a lungul timpului, din care evadam aruncîndu-mă de pe o clădire, singura manevră care mă putea aduce în realitatea serenă. Şi deşi motivele pentru care ajungeam să văd asemenea elucubraţii cu ochii minţii puteau fi explicate raţional în toate cazurile, starea de disconfort provocată de alternanţa rapidă a imaginilor haotice persista mult timp şi după trezire.
Aceeaşi stare convulsivă mi-a dat-o şi Inception, cel mai nou film al lui Nolan, care, da, combină efectele speciale bombastice hollywoodiene cu un scenariu psihologic, unde realitatea devine vis, visul realitate, sfîrşitul este începutul şi începutul finalul, însă un final ipotetic, nesigur. Am încercat să îmi imaginez cum ar fi arătat Inception fără efectele speciale, dar cred că ele au un rol destul de bine motivat în întregul proiect. Jocul psihologic în lipsa zgîrie-norilor suspendaţi m-ar fi atras mai mult, dar el s-ar fi putut petrece lejer şi în lumea reală nu doar în vis. A fost nevoie de cîteva accente ceva mai suprarealiste pentru a sugera cîte ceva din vertijul oniric şi cred că ele sînt plasate fără exagerări inutile.
Povestea în sine e relativ simplă, DiCaprio (Dom Cobb) este un iscusit hacker de informaţii din subconştient, care nu doar extrage date, ci le şi implementează în starea de vulnerabilitate extremă a minţii, adică în somnul profund. Ultima lui misiune îi oferă şansa de a se întoarce acasă, aceasta constînd în plantarea unei idei în subconştientul unui magnat. Cel din urmă caz este şi cel mai dificil fiindcă fiecare acţiune a lui Cobb şi a echipei lui este deturnată, pe fondul amplificării dramei personale a personajului principal.
Inception e un film pe care merită să-l vezi, dar nu să-l teoretizezi. Filmul e ca un labirint, unde cea mai simplă soluţie e cea care te pierde cel mai mult.
Sursa foto: aici.
