În predare…
Adina Rosetti, Deadline, Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2010
Ar fi putut fi o moarte ca oricare alta, păstrată preţ de cîteva minute pe o burtieră oarecare de televiziune şi apoi uitată. Moartea Mirunei Tomescu, o tînără de 29 de ani, angajată la o multinaţională, ajunge destul de tîrziu la rubrica de fapte diverse, după ce va fi schimbat radical viaţa cîtorva personaje. Şi nu fiindcă ar fi provocat un război civil, sau ar fi deconspirat secrete de stat, ori barem secretele vreunui magnat al zilelor noastre; ci fiindcă dispariţia ei a adus în prim-plan o problemă pe care foarte mulţi o gîndeau, şi foarte mulţi aveau curaj s-o murmure doar în interiorul caselor, în discuţiile cu partenerul sau, mai trist, în discuţie cu propria imagine cadaverică reflectată în oglindă. Ei bine, da, se moare din prea multă muncă. Iar cînd o astfel de revelaţie e “translatată” în mediul internauţilor, liniştea corporatiştilor pare compromisă pentru totdeauna. Romanul de debut al talentatei scriitoare Adina Rosetti, dincolo de structura originală, vizuală, asemănătoare celei din scenariile de film, tratează cu umor situaţii de viaţă foarte cunoscute.
Pe lîngă drama protagonistei, reconstruită in absentia, avem de-a face cu un “bestiar” specific traiului la bloc, cu drame amoroase între motanul Ben şi birmaneza idilică. Nu lipsesc pensionarii dornici să distorsioneze cît mai mult viaţa tinerilor şi deosebit de posesivi cînd vine vorba de locurile de parcare şi nici regulile de respectare a liniştii după o anumită oră, cînd se lasă seara şi duhul Mirunei apare pe turla bisericii. La rîndul lor, personajele principale, Pupucă, Augustin şi bătrînul Zaim, sînt foarte bine conturate, la fel ca şi visele şi dramele lor personale, care-şi găsesc rezolvarea doar cînd cei trei interacţionează şi intră în conflict. Dispariţia fetei este de fapt declicul pe care îl aşteaptă timidul blogger, managerul şi bătrînul artist pentru a-şi combate proprii demoni, propriile fantome şi multe alte frustrări. Cît despre fantoma Mirunei, ea pare de fapt un simbol al oamenilor-stafie de pe coridoarele corporaţiilor, care odată plecaţi sînt lesne de înlocuit cu mii de alţi absolvenţi în stare să ucidă pentru postul vacant. “Deadline” este o carte cu multiple înţelesuri şi cu o structură extrem de elaborată, bazată pe ironie fină şi umor. Şi nu aş greşi dacă aş spune că romanul este despre toate acele lucruri importante pentru care nu găsim niciodată timp, între o întîlnire Bendmark şi un raport Zenmark.
