Între destin şi analiză lucidă: “Eseuri de îndrăgostit” de Alain de Botton
Alain de Botton, Eseuri de indragostit, Editura Humanitas, Bucuresti, 2003, Colectia Cartea de pe Noptiera
Pentru cineva cu o viziune destul de cinică asupra vieţii de amorez, titlul romanului scris de Alain de Botton ar fi fost suficient pentru evitarea cu discreţie a lecturii. Şi totuşi, “Eseuri de îndrăgostit” s-a dovedit o alegere inspirată în zilele de vacanţă la mare, cînd între două rînduri s-au strecurat şi două băi revigorante în Marea Neagră. Cartea m-a amuzat şi m-a întristat deopotrivă, întărindu-mi convingerea că oamenii care gîndesc prea mult nu prea au parte de happy end cînd vine vorba de afacerile lui Cupidon. Personajul principal îşi analizează atît de mult relaţia cu frumoasa Chloe (chiar şi în timp ce fac dragoste) încît fiecare gest de afecţiune, fiecare încercare de a o cunoaşte e asociată cu sentimentul că totul este zadarnic. Că filozofia ucide pasiunea, se ştie. În cartea lui Botton, însă, filozofia şi psihanaliza potenţează ilaritatea situaţiilor şi fac procesele de conştiinţă ale protagonistului cu mult mai savuroase. Partea mea favorită din roman este bătălia dintre eul raţional şi eul sentimental, cu victoria previzibilă, cel puţin în primă instanţă, a celui din urmă. Cînd zbuciumului interior al personajelor i se adaugă şi răţuşca-iepure a lui Wittgenstein, “Eseuri de îndrăgostit” devine dintr-o simplă lectură de vacanţă, o lectură potrivită pentru orice clipă din zi şi din noapte. O recomand tuturor celor care au vărsat fie şi numai două lacrimi amare din dragoste, amăgiţi şi dezamăgiţi de bucla şi de focul sentimentelor.
Foto de aici.
