La vînătoare de clişee
La fel cum mulţi admit că se pricep la jurnalism dacă au scris cîndva două poezii cu rimă încrucişată, la fel de numeroşi sînt cei care susţin că dacă au un aparat de fotografiat cu un obiectiv cît o sondă de petrol, se numesc profesionişti sau, mai amuzant, fotoreporteri. De cealaltă baricadă sînt fotografii cu suflet “sensibil” care cred că dacă pozează un bebeluş dolofan cu aripi de vată de zahăr se numesc artişti şi discipoli ai lui Henri Cartier Bresson.
Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa. În fotografie, la fel ca şi în textul pentru presă, talentul se măsoară în felul în care ştii să demontezi clişeele, fără să diminuezi acurateţea informaţiei transmise către publicul tău. Trebuie să te faci auzit, să te separi de ceilalţi, prin creativitate, originalitate, prin puterea mesajului tău şi modul neobişnuit prin care îl pui în valoare.
La fel ca subiectele bombastice, şi cele mici sînt importante şi îţi pot da măsura valorii. Nu e destul să pozezi o femeie goală pe pat pentru a sugera sexualitate, un bătrîn zîmbind pentru a indica blîndeţea sau un copil în semn de drăgălăşenie. Găseşte maturitatea din copil, copilul din bătrîn de exemplu, cît despre sexualitate gîndeşte-te la asocieri subtile şi de mare efect, ca în fotografia lui Bresson de mai jos. Mie mi se pare incredibilă. Foto luată de aici.
