Tineri fotojurnalisti ne arată lumea
Sînt atît de mulţi cei care afirmă că e foarte uşor să scrii. Să alegi cuvintele în aşa fel încît ce comunici să fie nu doar coerent, ci şi să informeze, să atragă cititorul şi să-i menţină curiozitatea de la început pînă la sfîrşitul articolului. La fel ca în literatură, sau în presă, fotografia (mă refer mai ales la fotojurnalism) trebuie să comunice, să atragă, să strînească reacţii, pozitive sau negative. Şi, paradoxal, în fotografie e infinit mai greu să te faci înţeles decît ţi-ar putea fi prin cuvinte.
Arnold Morascher, Circus Roncalli
James Chance, Living with the Dead, Manila's North Cemetery
Joao Pina Gangland, Rio de Janeiro, Urban Violence
În sfîrşit, îmi doresc pe viitor să îţi arăt aici cît mai multe fotoreportaje, fotografii artistice, poveşti despre fotografi şi despre fotoreporteri, pentru a vedea exact ce înţeleg prin capodopere şi de ce am făcut o aşa pasiune pentru acest domeniu. Tot acum, ţin să te anunţ că în perioada 16-20 iunie, în Hanovra, Germania, va avea loc festivalul Lumix, dedicat celor mai buni tineri fotojurnalişti de la ora actuală şi care adună 60 de fotografii, definitorii pentru munca lor. Dacă vei avea ocazia să mergi, îţi spun de pe-acum să nu ratezi fotografiile lui Petruţ Călinescu despre mediul rural afectat de globalizare, cele semnate de James Chance (spun povestea unor familii a căror cămin este într-un cimitir) sau fotografia documentar a lui Edwin Koo din zona de conflict Swat Valley din Pakistan.
Martin Stampe, The Lobstermen's Apprentice
Munem Wasif, Salt Water Tears
Petrut Calinescu, The Last Peasants of Transilvania
La fel de interesante (şi marcante!) sînt imaginile preluate de Lars Lindqvist care descriu ororile din Ossetia de Sud, mărturiile lui Ed Ou despre victimele experimentelor nucleare soviectice din nordul Kazakhstan-ului, fotografiile lui João Pina ce radiografiază violenţele stradale din Rio de Janeiro sau crimele împotriva naturii, din imaginile lui Munem Wasif. Arnold Morascher şi Martin Stampe abordează un alt tip de fotoreportaj şi ne introduc în captivanta lume a circului Roncalli, respectiv în viaţa unui tînăr care-şi sfidează familia şi îşi urmează adevărata pasiune: muzica. Sînt doar cîteva exemple ce ţi-am scris eu aici. Festivalul aduce în prim-plan mult mai multe imagini care merită să le cercetezi îndeaproape.
Toate fotografiile sînt preluate de pe site-ul oficial al festivalului.
Fotografia spune mai multe decat un text (cliseul cu “1000 de cuvinte” e adevarat) dar e vorba de fotojurnalism si nu de orice poza de turist. Imaginile de mai sus confirma ideea asta. Totusi observ ca ai o preferinta pentru fotografia alb-negru. Crezi ca imaginea in culori scade calitatea de document istoric a fotoreportajului? Si inca ceva, este vreo femeie printre tinerii fotojurnalisti?
Am ales fotografiile pe care le-am considerat a fi cele mai reprezentative. Intimplarea face ca ele sa fie toate in a/n. Cu toate astea, simt o predilectie deosebita pentru imaginile de genul asta. Contrastele sint mai puternice, iar subiectul mai bine redat si chiar si mai expresiv. Poate pentru ca se pierd detaliile si ramine exact ce conteaza. Fotografia color mi se pare ca scoate in evidenta prea multe detalii inutile. Dar e doar o parere subiectiva. Imi doresc sa descopar fotografii bune color! Cit despre a doua parte a intrebarii, da, exista multe fotojurnaliste pe care Lumix le aduce in prim-plan, printre care si Julie Glassberg, Erika Larsen si Tiana Markova Gold. Imaginile lor vorbesc adesea despre mici comunitati, fara a avea un impact vizual deosebit. Ele au poate o viziune mult mai pacifista, si sincer vorbind nu le prefer. Admir mult mai mult imaginile luate din zone ce par imposibil de scanat, unde femeile ajung prea putin, din pacate.